Empatie si solidaritate

http://www.causes.com/actions/1746933-empatie-si-solidaritate?recruiter_id=148755447&utm_campaign=sharebar&utm_medium=wall&utm_source=fb Empatie si solidaritate Posted to AUTISM ROMANIA by Liuba Iacoblev Peste un an Alexandra va fi terminat scoala speciala obligatorie de 10 ani. Va avea aproape 20 de ani. Nu a invatat practic nimic in acesti ani de scoala, dar am dus-o totusi sa mai intilneasca si alti oameni in afara de mine. Dupa scoala asta ea va sta cu mine 24 h din 24. Sint parinte singur. Va trebui sa am energie, putere, rabdare cit 10 pentru a fi mama, terapeut, prieten in acelasi timp. Voi avea timp si pentru mine? Da, dupa ce Alex se culca, am 1-2 ore numai pt mine. Pot face multe in acest rastimp, ca doar sint supermama. Ma voi putea deplasa fara Alex pe undeva sa-mi rezolv diverse probleme personale sau casnice? Nu. Va trebui sa merg cu ea peste tot, stam la cozi la adm financiara, la posta etc, sa fac fata, cu calm si detasare, crizelor ei de suparare ca o tirasc in locuri in care ea nu ar vrea sa fie, cind lumea se uita insistent la noi, isi face cruce sau isi/ne spune 'saraca, e bolnava'. De prea putine ori oamenii din jur m-au intrebat daca am nevoie de ajutor. Le multumesc acestora pentru normalitate. As putea sa lucrez, macar part time, pentru subzistenta ? Ma pot gindi la bani pentru vreun ajutor specializat sau activitati de recreere-terapeutica, inot, dans, muzica, artterapie, etc, absolut necesare pentru o minima bunastare a unui om care sta in casa 24h? Sigur ca nu. Cine ar sta cu Alex 6 sau 10 ore terapeutice, nu doar de supraveghere, pentru 600 de lei pe luna, cit ar fi salariul de asistent personal? Nimeni. La fel ca si alte zeci de parinti, am disperata nevoie de servicii adapatate nevoilor speciale ale tinerilor cu autism. Centrul multifunctional poate fi o sansa la normalitate pentru ei si pentru parintii lor. Este un proiect pe care AUTISM ROMANIA face eforturi sa-i dea viata, proiect pe care eu il sustin cu toate puterile mele si am nevoie ca el sa existe si sa functioneze. Va rog sa ma (ne) sprijiniti si voi, impreuna cu prietenii vostri. 2% din impozitul pe venitul vostru datorat statului este o modalitate simpla prin care ne puteti ajuta, fara ca asta sa va coste ceva, in afara de foarte putin timp. Trebuie doar sa completati formularul 230pentru venituri salariale sau 200 pentru alte venituri cu datele organizatiei: AUTISM ROMANIA-Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism, cod fiscal 14231005, IBAN RO16 RNCB 0075 0352 1615 0001 ), sa-l semnati si sa-l trimiteti la administratia financiara de care apartineti. Firmele ne pot ajuta facind o donatie prin sistemul 20% din impozitul pe venit. Va multumesc din suflet. Liuba Iacoblev
reduceri la haine

Autistic Girl's Beautiful 'Firework' Duet With Katy Perry Will Move You to Tears (VIDEO) by Emily Abbate October 18, 2012 at 5:25 PM in Big Kid Email41 Sometimes you watch a video and it gives you the chills. This afternoon I watched a video and it made me bawl like an infant. At Comedy Central's "Night of Too Many Stars," which airs this Sunday, October 21, Jodi DiPiazza, a young girl living with autism, got to live out one of her biggest dreams performing alongside one of her biggest idols, Katy Perry. The segment starts with Jodi's back story, and her mother telling cameras that she felt like all the dreams she and her husband had for their daughter were shattered when they found out she was autistic at 2 years old. She says that they weren't sure if she'd ever be able to really speak, and miraculously, she found music and it became her outlet. Cut to Jodi playing the intro to Katy Perry's "Firework," and a shot of her, so small, sitting behind a massive grand piano alongside Perry. The performance that followed is nothing short of breathtaking. Watch Jodi and Katy's performance, here: http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=QX-xToQI34I Absolutely moving. To think how meaningful that was for both Jodi and her parents gives me the chills. She's so young and this is such an epic moment that she will vividly remember for the rest of her life. Katy Perry tweeted the next day that she would never forget that night and that "it was the most important moment thus far" of what she does, and you could really tell it in her facial expression. You're beautiful, Jodi. Keep on being a rockstar. http://thestir.cafemom.com/big_kid/145339/autistic_girls_beautiful_firework_duet?utm_medium=sm&utm_source=facebook&utm_content=autism_fanpage

Program de formare pedagog de recuperare

Program de formare pedagog de recuperare Bucureşti în perioada 28 martie – 20 aprilie 2013 (28 și 29 martie orele 16-20; 30 martie orele 9-17; 4 și 5 aprilie orele 16-20; 6 aprilie orele 9-17; 11 și 12 aprilie orele 16-20; 13 aprilie orele 9-17; 18 și 19 aprilie orele 16-20; 20 aprilie orele 9-17) Brașov în perioada 24 mai – 23 iunie 2013 Centrul de Formare Profesională al Universității Spiru Haret și Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) organizeazăprogramul de specializare pentru „Pedagog de recuperare”, cod COR 333003, autorizat de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților (CNFPA). Programul este creditat de Colegiul Psihologilor din România cu 60 de credite. Tematica cursului cuprinde 60 de ore, împărțite în 34 de ore de teorie şi 26 de practică, cu următoarele module: Introducere în Tulburările din Spectrul Autismului Diagnosticarea TSA Evaluarea beneficiarului şi stabilirea planului de lucru individualizat Managementul de caz Preterapia Teoria comportamentelorManagementul crizei Analiza comportamentala aplicata (ABA) Introducere in PECS (sistem de comunicare prin pictograme) Tehnici de comunicare alternativa Metodele Teacch şi Give me 5Terapia prin joc Coaching planuri individualizate-studii de caz Interventia logopedica Metoda Eu sunt special Creativitate în autism Integrarea în colectivitateControlul manifestărilor sexuale ale persoanei cu TSA Terapia ocupationala Rolul grupului de suport pentru aparţinătorii persoanelor cu TSA. Cursul se adresează persoanelor cu studii medii și universitare care lucrează sau doresc să lucreze în domeniul autismului, psihologilor aflați în formare continuă, logopezilor, asistenților sociali, studenţilor, dar și familiilor persoanelor cu autism, profesorilor sau educatorilor care intră în contact cu persoane cu TSA. Echipa de traineri îicuprinde pe cons.ed. Georgeta Crişu (ANCAAR), psih. Lili Covaci (Pyramid Educational Consultants Romania), dr. Florina Rad (Clinica de Psihiatrie a Copilului si Adolescentului, Spitalul Obregia), lector dr.Simona Marica şi asist.drd. Loredana Bănică (USH). Taxa de participare este 900 ron/cursant, care include suportul de curs, coaching pentru intervenția pe caz și pauzele de cafea. Pentru înscriere completati formularul (pentru București aici , pentru Brașov aici) in 2 exemplare și să fie însoțit de - 1 copie după cartea de identitate, certificatul de nastere și ultima diplomă de studii - plata unui avans de minim 200 de ron. Pentru Bucureşti: Puteti depune dosarul care sa contina cele de mai sus la Centrul de Practica in Autism, din cadrul Fac. de Sociologie-Psihologie a Univ. Spiru Haret, camera 105, bd. Basarabia 256, sector 3, Bucuresti (langa intrarea Faur, zona statiei de metrou Republica). O harta a locatiei gasiti aici. Persoana de contact Raluca Ciochină, raluca@rpg-publishing.com, office@autismancaar.ro sau la telefon 0722 393 763. Pentru Brașov: contactați pe Diana Nita, Presedinte al Asociatiei Raza de speranta in interventia si terapia TSA, Brasov, tel. 0746046466, razadesperanta.brasov@yahoo.ro, cj_dianamarin@yahoo.com(http://autismancaar.ro/noutati-2/cursuri/program-de-formare-pedagog-de-recuperare/)

Cum de esti asa de sigur?

Cum de esti asa de sigur? Autor: Iuliana Alexa Certitudinile noastre sunt uneori de nezdruncinat. Ideea ca X e un prost, ca Y sufera de deochi, ca vom vota mereu cu partidele de stanga sau ca Dumnezeu sau extraterestrii exista… Putin studiate, ideile noastre „fixe“ merita mai multa atentie. Chiar asa, de ce esti asa de sigur? Sau cum ai ajuns aici, la certitudinea ca X e de nesuportat? Sau ca nu e bine sa mananci carne? Sau ca va castiga Dinamo campionatul? Sau ca ai fost rapit de extraterestri? Cum de altii cred altceva decat tine? De ce esti asa de sigur ca relatia ta mai merita o sansa si mai petreci cativa ani incercand sa o salvezi, in vreme ce partenerul sau partenera e convins/a de ceva vreme ca nu mai este nimic de salvat? Cum de unii pot fi pro-avort, atei si liberali, iar altii pot fi conservatori, religiosi sau convinsi de iminenta sfarsitului lumii?! Diversitatea convingerilor umane este uluitoare si ea serveste crearii grupurilor noastre de afinitati, de prieteni, pe baza acelorasi convingeri. Si totusi, ce sunt convingerile? De ce sunt ele adesea atat de puternice incat despart oamenii? Unul poate vota cu dreapta, si acesta sa fie motiv sigur de divort de un partener de stanga. De esti convins ca se sofeaza doar asa cum zici tu? Sau ca esti un sofer mai bun decat mine? Sau sa existe oare si oameni cronic indecisi? Oameni fara convingeri? O chestiune de molecule Desi vorbim despre idei, in realitate ideile noastre „fixe“ au un substrat neurochimic, similar celui care declanseaza dependentele noastre! Dragos Cirneci, specialist in neurostiinte, scrie pe blogul sau (http://dragos-cirneci.blogspot.ro): „Informatia din exterior este fixata prin mecanisme virale existente in neuroni iar informatia fixata astfel joaca rolul de modul de adictie – creand protectie pentru informatia similara ei si imunitate cognitiva fata de cea diferita. Achizitia identitatii de grup apare in timpul unor ferestre de dezvoltare limitate, cea mai mare parte din acestea find in copilarie si adolescenta“. Ciudat, nu? Sa te gandesti ca toate gandurile tale imponderabile, ideile pe care le crezi unice, sunt doar reactii chimice… „Credintele si convingerile reprezinta continuturi cognitive invatate, stabile si esentiale pentru participarea la un grup social“, mai scrie Dragos Cirneci. „Evolutia a condus la sisteme cerebrale dedicate convingerilor si memoriei emotionale, ca fiind cele care ne influenteaza deciziile. Desi o vedem ca fiind ceva «spiritual», gandirea bazata pe convingeri are o clara fundatie biologica. Dar, pentru a furniza identitate de grup, o convingere trebuie sa reziste la invatare ulterioara sau inlocuire de catre identitati competitoare – a se citi «convingerile altora»“. Prozaic, dar atat de real. Robert Burton, specialist american in neurostiinte, scrie, si el, in cartea On Being Certain (2008): „Certitudinea si starile similare de a fi sigur de ceva, de a sti ca stii sigur ceva, sunt rezultatul unor mecanisme involuntare ale creierului nostru. La fel ca iubirea sau furia, sunt independente de ratiune“. Avem nevoie de certitudini Da, ele ne dau stabilitate si confort emotional, chiar daca sunt gresite. Nu adevarul conteaza pentru binele nostru psihologic, ci coerenta interna. Una dintre cele mai stresante stari emotionale este disonanta cognitiva, teoretizata de psihologul Leon Festinger in 1957. Sa stii ceva si ceva ce contrazice, in acelasi timp, acea informatie. „Fumatul duce la cancer. Fumez un pachet pe zi.“ Iata o disonanta pe care de obicei o rezolvam scurtcircuitand nitel informatia neplacuta: „Am gene bune, bunicul a fumat pana la 90 de ani“. Festinger spunea ca atunci cand suntem convinsi profund (neurochimic, am zice) de ceva, devenim imuni la informatia care contrazice acea certitudine intima. Fugim de contradictie, atacam pe cel care ne contrazice, ne aparam convingerile, ne atasam de ideile noastre fixe. Dar asta nu e o idee prea buna pentru viitorul speciei, si vedem asta la televizor zilnic, atunci cand ni se relateaza despre conflicte interreligioase, de exemplu. „Conflictul dintre logica si certitudinea intima, profund emotionala, ca stii mai bine, este rezolvat in favoarea acestei certitudini emotionale.“ Pe scurt, nu ne place sa fim contrazisi si nici nu avem rabdare sa analizam logic argumentele preopinentului. Din nou, nu e o veste buna. „Avem o senzatie de siguranta ca ceva e corect sau incorect“, spune Robert Burton. La fel cum simtim rapid ca nu e deloc bine ca un frate si o sora sa se casatoreasca. Ba chiar ca e bizar, aiurea, neobisnuit. Nu analizam prea mult daca e bine sau nu e bine ca persoanele homosexuale sa se casatoreasca, de exemplu (problema fierbinte in politicile majoritatii tarilor europene). Avem verdicte rapide, emotionale. Judecatile noastre morale sunt un fel de senzatii puternice de respingere sau de „primire“ in sistem. Poate ca e timpul sa devenim mai cerebrali, nu? Placerea de a gandi Doua cuvinte putin cam departe unul de celalalt. Gandirea nu este asociata in mod curent cu placerea, deoarece gandirea umana este un proces deliberat, cere efort, deci nu te gandesti automat la placerea de a scrie un tratat de filozofie, de exemplu. Sau un roman. Si totusi, daca nu ar simti ceva placere, ca recompensa, oamenii nu s-ar imbarca la eforturi sustinute. Cine a scris un roman (sau macar o nuvela) stie ce spun. Gandirea, creativitatea trebuie sa ofere, pe undeva, o recompensa, pentru a merge mai departe (unii merg mai departe si fara recompensa data de recunoasterea sociala, curiozitatea lor e suficienta pentru a-i face sa persevereze in acel demers). „Sentimentul de certitudine este o recompensa sui-generis pentru procesele abstracte de gandire in care ne angajam. Pentru a merge mai departe cu gandirea, trebuie sa gasim destule recompense derivate din gandirea insasi pentru a mentine o idee, dar si sa ramanem destul de flexibili si dispusi sa abandonam acea idee cand probele o contrazic.“ Credem ceea ce vrem noi Clar! Asta e si problema, si mai ales ceea ce ne face atat de impenetrabili la informatia care infirma ideile noastre. Johann Wolfgang Goethe spunea chiar ca „vedem ceea ce stim deja“. Robert Burton spune si el: „Disonanta cognitiva tinde sa fie rezolvata in favoarea emotionalului“. Nu este foarte flatant pentru spiritul uman. Ce ne facem in aceasta lume de subiectivitati atat de diferite? Si de idei fixe diferite? Este posibila comunicarea? Pot oamenii sa ii convinga pe alti oameni de ceva? De exemplu, de o idee care le poate imbunatati existenta? De exemplu, putem convinge pe cineva sa nu mai joace poker (daca nu castiga…), sa nu se imbarce in flirtul acela atat de tentant (cu altcineva decat partenerul oficial), sa se apuce de invatat pentru examene sau sa rupa o relatie distrugatoare? Sau sa nu mai insele, pentru ca isi poate distruge familia? Stim fiecare cat de greu este uneori sa faci asa ceva cand cel caruia i te adresezi pare convins de ceea ce stie si face. „Tot ce pot argumentele rationale este sa adauge un input suplimentar in aceasta salata cognitiva“, spune Burton. „Daca ele rezoneaza destul de adanc, se poate schimba opinia. Daca nu, nu. Argumentele logice se situeaza in fata unei vieti de experienta adunata si de tendinte biologice dincolo de controlul constient. Sa astepti ca ele sa altereze usor experienta cuiva inseamna sa nu intelegi psihologia convingerilor.“ Descurajant? Cum sa-mi conving cea mai buna prietena ca sotul alteia nu e barbatul vietii ei? Cum sa conving pe cineva sa voteze cu cine cred eu ca e mai bun, mai moral, mai competent? Sau sa consume alta marca de branza? De ce este cineva atat de sigur ca Dumnezeul la care se inchina el este cel adevarat si ca trebuie musai sa ma inchin si eu aceluiasi? Cum de sunt asa de siguri toti oamenii acestia?! Putina modestie Convingerile noastre sunt cele care ne fac sa luam atitudine, sa mergem mai departe, sa fim activi si sa avem scopuri. Dar tot ele sunt cele care ne pot face opaci in fata evidentei sau chiar mai inversunati in ideile noastre. E nevoie de multa flexibilitate, modestie si de un fel de smerenie si de maturitate pentru a fi dispusi sa ascultam si argumentele contrarii si, eventual, sa ne lasam „impregnati“ de ele. Pana la urma, rafinamentul consta in a putea sa analizezi si sa admiti lucruri cu care nu esti de acord. Dar sa admitem ca este greu sa renuntam la convingerile noastre puternice atunci cand dezbatem probleme spinoase cum este, de exemplu, euthanasia, mariajul intre persoane de acelasi sex, prezenta valului islamic in lumea occidentala sau educatia religioasa, lucruri care, de obicei, polarizeaza convingerile intr-un „nu“ fara rezerve sau un „da“ militant. Ne trebuie multa rabdare pentru a admite macar sa analizam parerea contrara. Dar este primul pas catre o adevarata sofisticare intelectuala si o intelepciune autentica.http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cum-de-esti-asa-de-sigur-2136919

voluntariat autism

Fii voluntar Posted by: Daniela Martinescu on: Fii voluntar si ajuta copiii cu autism – deschide-ti viitorul! Esti student sau proaspat absolvent, ai timp la dispozitie si ai vrea sa il investesti in ceva constructiv, care sa te implineasca? Te asteptam sa fii voluntar in echipa AITA (Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism). Ce este necesar sa ai? - Rabdare - Buna-dispozitie - Inclinatie catre miscare (jocuri, dansuri cu copiii) - Minim 4 sau 8 ore pe saptamana pe care sa le investesti, cu seriozitate Cum te ajuta voluntariatul la AITA? - Cunosti si faci parte dintr-o echipa de profesionisti tineri, cu studii si cu experienta in interventia in autism; - Poti evolua spre o cariera in acest domeniu (cei cu studii la psihologie) - Te vei bucura de zambetele si energia copiilor - Vei acumula experienta care iti poate fi de folos mai tarziu - Faci o schimbare in bine pentru tine ajutandu-i pe ceilalti - Inveti sa lucrezi in echipa - Iti imbunatatesti abilitatile de comunicare intr-un mediu de lucru - Devii mai tolerant, mai deschis - Inveti sa devii mai responsabil - Ai sansa de a-ti pune ideile in aplicare - Te alaturi unor oameni cu dorinte asemanatoare cu ale tale - Iti cunosti si dezvolti potentialul Cum te inscrii? Trimitand un e-mail la adresa: asociatia.aita@yahoo.com vei fi programat la o intalnire la sediul asociatiei. Titlul mailului va fi: „Voluntariat copii”, iar mailul trebuie sa contina o scurta scrisoare de intentie, nume, prenume, studii si disponibilitatea de timp. (http://autismro.wordpress.com/2012/09/21/fii-voluntar/)

De ce ne indragostim?

De ce ne indragostim? Autor: Iuliana Alexa O intrebare la care par sa fi incercat un raspuns aproximativ numai poetii. Psihologii studiaza abia de cateva decenii mecanismele neurale ale iubirii, iar concluziile sunt departe de a fi la indemana simtului comun… Starea aceea de gratie, de nebunie si de entuziasm, pe care nu prea o mai experimentam in alte situatii din viata, starea aceea la care se gandesc cu jind si melancolie chiar si cei trecuti de varsta reproductiva (care contrazice ideea ca dragostea nu este decat o constelatie de comportamente si emotii puse in creierul nostru pentru a servi scopul orb al perpetuarii speciei)… In Patericul Egiptean, culegere de pilde despre sihastrii din pustiul Egiptului, se mentioneaza calugari indragostiti la 72 de ani! – te intrebi atunci de unde vine (ca experienta anterioara nu au avut-o, hormonii s-au stins de mult, etc.), starea aceea de maxima inspiratie, de chef de viata, de optimism si de sens pe care o da primul capitol dintr-o poveste de iubire… Da, ramane la fel de enigmatica, desi se incearca explicarea ei. Psihologii incearca sa clasifice comportamentele legate de iubire, antropologii sa le inscrie in tipare culturale. Specialistii in neurostiinte sunt cei mai prozaici. Ei pun la RMN oameni atinsi de Cupidon si fac harti cerebrale ale acestora atunci cand subiectii se pierd in reverii cu partenerul si au electrozi lipiti pe cap. CHIMIA EXTAZULUI SI A IADULUI Helen Fisher este o celebra cercetatoare a creierului inamorat. Cartea ei, Why We Love (2004), propune un raspuns la aceasta intrebare pe care ne-o adresam si noi obsesiv, mai ales atunci cand lucrurile ies prost si am vrea sa scapam mai repede de chinul si frustrarea care ne inghit toata energia uneori si ne fac nefunctionali pana la… vindecare. Pentru ca ne vindecam noi la un moment dat! Dar oamenii, de-a lungul istoriei, au ucis si s-au sinucis din dragoste. Parting is all we need to know of hell, scria Emily Dickinson. Despartirea ne da o idee clara despre iad, nu? Atunci, de unde vine forta aceasta uriasa de a motiva comportamente extreme? Aria cerebrala care se activeaza in creierul indragostit la evocarea partenerului este aceeasi care se coloreaza atunci cand creierul este… drogat. Da, indragostirea e foarte asemanatoare cu adictia. De fapt, din punct de vedere biologic, neurologic, procesele sunt identice. Sunteti scandalizati de lipsa de romantism a acestei concluzii? Sa nu fiti! Dimpotriva, mi se pare ca deschide o portita catre descoperiri optimiste. Cine a vazut iar si iar Eternal Sunshine of the Spotless Mind stie ca oamenii isi doresc vindecarea rapida, stergerea cu buretele a amintirilor din vremea iubirii, pentru a-si recapata echilibrul. Chiar daca suna prozaic, daca pe viitor vreun biochimist va descoperi medicamente de „dezindragostire“ s-ar putea sa se imbogateasca… MISTERUL ALEGERII IN AMOR Helen Fisher a descoperit totusi de ce ne indragostim. Sau de ce ne cade cu tronc o anumita persoana. Octavio Paz, poetul mexican care a luat in ’90 Nobelul pentru Literatura, spunea ca misterul iubirii sta in alegere, in exclusivitate. De ce ea? De ce el? Cand exista atatia potentiali parteneri „pe piata“… Freud avea propria teorie, cum ca alegem partenerii in functie de imaginea parintelui de sex opus, in opozitie sau in congruenta si competitie cu acesta. Poate. Sa recunoastem: coerenta teoriei lui Freud o face sa reziste si sa faca epigoni culturali (Woody Allen a facut o cariera din relatarea nevrozelor omenesti reflectate in amor). Dar Fisher are propria teorie. Oamenii se aleg intru iubire conform unor criterii de care nu sunt constienti, dar care au legatura cu propria personalitate. Oamenii cauta inconstient ceva care ii completeaza ca personalitate si gasesc parteneri care le ofera experiente satisfacatoare criteriilor personale si valorilor proprii. Imaginati-va situatia urmatoare: un artist experimental, ahtiat dupa experiente noi, originale, intense. Se va simti el atras de o femeie pragmatica, inexpresiva din punct de vedere emotional? De o femeie care nu-si doreste decat o gospodarie normala, copii si se teme de experiente extreme? Putin probabil. Helen Fisher a decelat cateva profiluri de personalitate si a facut o schema a alegerilor acestora. Constantele exista si ele. Ne indragostim de oameni din acelasi strat social, cu aceleasi valori politice sau religioase, cu acelasi nivel de inteligenta si atractivitate (se numeste „cuplare asortativa“, adica nu veti vedea prea des pe strada un barbat urat cu o zana; de obicei, oamenii frumosi se cupleaza cu oameni frumosi, si invers). Experimentatorul: este ahtiat dupa nou, impulsiv, independent, energic, vesel, nu-i pasa de stabilitate, e inclinat catre multiplicitatea partenerilor si sexualitate bogata si inselare. Nu da multe parale pe stabilitate. Curios, va alege, in majoritatea cazurilor, alti Experimentatori. Negociatorul: el e un filozof. E calm, rational, destul de rece emotional; e introspectiv, analitic… Are imaginatie si prefera sa vada contextul cel mai larg, dar nu neaparat sa ia decizii, pentru ca el contempleaza; tinde sa se cupleze cu Directorul, pentru ca este mai agreabil, mai sociabil, decat cel din urma si il compenseaza pe acesta la acest capitol. El e, prin definitie, cel care cauta solutiile win-win. Negociatorul face partida buna cu Directorul. Directorul: logic, rational, teoretic, exact, ambitios. Pragmatic, competent, dar inexpresiv emotional. Independent si analitic. Au nevoie sa aiba autoritate. Sunt persoane cu nivel mare de testosteron, asertivi, dominatori. Nu sunt foarte simpatici, in general, tocmai pentru ca vor sa domine. Femeia Director merge catre barbatul Negociator. Dar barbatul Director tinde sa se apropie (din proprie initiativa) de femei la fel de puternice ca el, de Directoare. Constructorul: traditional, conventional. Constructorii muncesc, au rabdare. Respecta autoritatea, sunt calmi, cooperanti, concreti, ordonati, persistenti. In general, femeia Constructor se cupleaza cu un barbat Constructor, si viceversa. Sigur, clasificarea este foarte generala, oamenii pot avea trasaturi din fiecare. Dar un anumit temperament biologic e dominant. Si nici macar asta nu da un raspuns definitiv la intrebarea „de ce ne indragostim“? Creierul este o entitate capricioasa si contextul este esential. Poate ca vremea de afara te face mai putin deschis la indragostire, faptul ca ai de invatat pentru licenta la Medicina te face indisponibil emotional etc. Dar sa recunoastem: ne place misterul iubirii si nu-l vrem devoalat.(sursa http://www.psychologies.ro)

filmul helen keller

http://www.youtube.com/watch?v=tjSCNCz6mGs

Lansare de carte

Infruntand viata: Un profesor orb, surd si mut a lansat o carte autobiografica! Profesorul Vasile Adamescu, ramas surdo-mut si fara vedere de la varsta de doi ani, si-a lansat, joi, la Cluj-Napoca, volumul autobiografic "Infruntand viata", primul din Romania scris de o persoana cu surdo-cecitate. Casuta din povesti, chiar langa Bucuresti. De la 55000 euro! Vasile Adamescu a declarat, joi, la lansarea desfasurata la Biblioteca Judeteana "Octavian Goga" din Cluj, ca spera ca volumul "Infruntand viata" sa ii motiveze pe cei care isi pierd unul dintre simturi in timpul vietii si sa ii faca sa mearga mai departe. "Ma bucur ca am reusit sa scriu aceasta carte, «Infruntand viata», din care cititorii imi pot afla viata, munca mea, zbaterile mele. Prin aceasta carte sper sa-i motivez pe cei care isi pierd unul dintre simturi in timpul vietii si sa ii fac sa mearga mai departe. De zece ani lucrez la aceasta carte, scrisa in alfabetul Braille, dupa care a fost transcrisa pe calculator si tiparita pentru publicul larg. Este si un omagiu adus profesorilor mei si am cautat sa imi amintesc fiecare amanunt, fiecare traire, pentru ca fiecare sa inteleaga prin ce am trecut", a spus Adamescu, potrivit MEDIAFAX. El a adaugat ca "Infruntand viata" este la primul volum si cuprinde amanunte legate de perioada de dupa varsta de doi ani, cand a ramas fara vedere si fara auz, cum a invatat sa vorbeasca, cum a invatat sa scrie si sa citeasca, pana la momentul intrarii la Facultatea de Psihologie a Universitatii "Babes-Bolyai" (UBB). "Cel de-al doilea volum va cuprinde informatii despre perioada studentiei, absolvirea Scolii Populare de Arte, cei 27 de ani de profesorat la Liceul de Nevazatori", a spus autorul, in varsta de 68 de ani. Adamescu comunica cu cei din jur ajutandu-se de un sistem tactil, prin intermediul caruia i se scriu in palma litere si cuvinte, iar astfel poate conversa si poate intelege ce ii transmite un interlocutor. Prof. univ. dr. Vasile Preda, de la Catedra de Psihopedagogie Speciala a UBB, a declarat, la lansare, ca "Infruntand viata" este "prima carte din Romania scrisa de o persoana cu surdo-cecitate". Volumul va fi lansat si in limba engleza, urmand sa fie distribuit in SUA. Vasile Adamescu s-a nascut in 5 septembrie 1944, in satul Borcea, judetul Calarasi, fiind un copil perfect normal pana la varsta de doi ani, cand s-a imbolnavit, fiind diagnosticat cu meningita, si a ramas surdo-mut si fara vedere. La 11 ani a fost adus la Scoala de Nevazatori din Cluj-Napoca, unde a fost demutizat, iar dupa absolvirea studiilor gimnaziale si liceale s-a inscris la sectia de Psihopedagogie din cadrul Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din cadrul UBB, pe care a absolvit-o cu media 9,75. Adamescu a devenit profesor la Scoala de Nevazatori din Cluj-Napoca, absolvind si Scoala Populara de Arte din Cluj-Napoca, sectia Sculptura.(sursa 9am)

Helen Keller

Helen Adam Keller s-a născut pe 27 iunie 1880 în Tuscumbia, Alabama și a murit la 1 iunie 1968, stingându-se cu 26 de zile înainte de-a 88 aniversare în casa sa, în Arcan Ridge lânga Westport, Connecticut. Helen Keller a fost scriitoare americană. Ea a fost prima surdo-mută care a absolvit colegiul. Familia Keller era originară din Germania iar tatăl ei este de origine elvețiană. Părinții ei, căpitanul Arthur H. Keller, și mama Kate, a doua soție a căpitanului care este o verișoară a generalului Robert Edward Lee ce a condus armata Confederației Statelor din Sud în Războiul Civil American. Helen s-a născut ca un copil sănătos, însă la vârsta 19 luni contractează o boală febrilă în urma căreia rămâne cu dizabilități auditive și vizuale. Această boală ar fi fost descrisă de către doctori „ca o congestie a stomacului și a creierului”. Ea caută să se exprime prin semnale cu mâinile, dar neputând fi înțeleasă izbucnește adesea în accese de furie. Singura parteneră de comunicare a fost Martha Washington, cea de-a șasea fiică a familiei bucătăresei, care a fost în stare sa creeze o formă de comunicare; la vârsta de 7 ani a avut peste 60 de semne pentru a comunica cu familia ei. Psihologul sovietic, Meshcheryakov a afirmat că prietenia cu Washington a fost crucială pentru evoluția ulterioară a lui Helen Keller. Keller cu Anne Sullivan 1888 În martie 1887 învățătoarea ei Anne Sullivan Macy, împreună cu „Laura Bridgman” au format în „Institutul Perkins” o limbă pentru nevăzătorii surzi. Această limbă consta din semne în relief care puteau fi identificate prin simțul tactil cu degetele. Ulterior va învăța cu ajutorul Annei Sullivan alfabetul Braille, care încă nu era răspândit. Helen a învățat alfabetul Braille și l-a folosit pentru a citi în limba engleză și în alte limbi precum: franceza, germana, greaca, și latina. Anne Sullivan a învățat-o să vorbească folosind metoda atingerii buzelor și gâtului celorlalți în timp ce ei vorbesc. Ea caută să urmeze exemplul norvegienei Ragnhild Kaata, care a reușit să reproducă oral cele citite cu ajutorul degetelor. Astfel va reproduce oral o narațiune scrisă de Margaret Canby, care o va lăuda spunând că versiunea Helenei este mai bună decât originalul scris de ea. Anne Sullivan, profesoara scriitoarei, a fost cea care a ajutat-o să comunice și a reușit s-o facă cunoscută de întreaga lume prin celebra piesă The Miracle Worker. Școala a delegat-o pe Anne Sullivan, profesoară și fostă studentă, ea însăși având deficiențe de vedere și astfel că a devenit la 20 de ani instructorul lui Helen Keller. Aceasta era începutul unei prietenii de de 49 de ani. Dr. Julian J. Chisolm, ulterior, le pune în legătură cu Alexander Graham Bell care se ocupa de copiii cu dizabilități de auz. Graham le-a sfătuit să contacteze Institutul Perkins pentru Nevăzători. Viața lui Hellen a evoluat după ce ea și-a completat educația. Ea a călătorit mult și a fost foarte deschisă în opoziția sa spre luptă. Helen Keller a organizat o campanie pentru dreptul de a alege al femeilor, drepturile muncitorilor, socialsim precum și multe alte cauze evolutive. Anne a avut permisiunea de la tatăl lui Helen Keller s-o detașeze de restul familiei într-o căsuță din gradina lor. Anne Sullivan a iubit-o foarte mult pe Helen și a prețuit-o ca și cum ar fi fost copilul ei. Prima sarcină a lui Anne a fost de-a insufla conduita fetei răsfățate. Marea descoperire a lui Helen legată de comunicare, a venit într-o zi când și-a dat seama că mișcările pe care le făcea profesoara ei în palma ei în timp ce pompa apa peste mâna ei, simboliza ideea de „apă”. În 1891, la vârsta de 11 ani, Helen Keller a scris The Frost King. Au existat acuzații precum că această scriere a fost plagiată după The Frost Fairies de Margaret Canby. Investigați efectuată a arătat că e posibil ca Helen să se fi confruntat cu un caz de cryptomnesie în care ea citise povestea autoarei Canby dar a uitat despre aceasta, în timp a rămas în memoria ei în subconștient. În 1888 Helen a urmat „The Royal Institute for the Blind”. În 1894, Helen Keller și Anne Sullivan s-au mutat în New York pentru a urma „The Wright-Humason School for the Deaf” și „Horace Mann School for the Deaf”. În 1896, ele s-au întors în Massachusetts iar Helen a intrat la " The Cambridge School for Young Ladies” înainte de a fi admisă, în 1900 la „Radcliffe College”. Admiratorul lui Helen Keller, Marc Twain i-a făcut cunoștință acesteia cu magnatul Henry Huttleton Rogers care împreună cu soția sa a plătit pentru educația ei. La vârsta de 23 ani și-a publicat autobiografia intitulată The Story of My Life (1903) cu ajutorul lui Anne Sullivan și soțul acesteia John Macy. Aceasta include și scrisori pe care le-a scris și povestea vieții ei până la vârsta de 21 de ani și a fost scrisă cât a studiat la colegiu. În 1904, la vârsta de 24 ani, Helen Keller urmează cursurile universității „Radcliffe College” unde învață franceza și germana, termină studiile în mod excelent primind distincția „cum laude”, devenind astfel prima persoană cu dizabilitati de vedere și auz care a câștigat un grad la „Bachelor of Arts”. Mai târziu obține titlul de doctor de onoare la universitatea din Harvard. Helen Keller a scris The World I Live In în 1908 oferindu-le cititorilor o imagine de ansamblu cum a simțit ea lumea fără s-o vadă și s-o audă. Corespondează aproape regulat cu filozoful și pedagogul Wilhelm Jerusalem. Mai târziu ea va ține prelegeri apărând pe cei asupriți și mai ales apără drepturile negrilor, prin care atrage asupra ei dezaprobarea propriei familii. Ea devine membră a Partidului Socialist American (Socialist Party of America, SPA) și a militat în favoarea clasei muncitoare în 1909-1920. Helen l-a susținut pe Eugene V.Debse, candidatul Partidului Socialist, în fiecare din campaniile sale pentru președinție. Publicația „Newspaper Columnists” care a apreciat curajul și inteligența sa înainte de a-și exprima punctele sale de vedere în materie de socialism, acum atrage atenția asupra handicapului ei. Editorul „Brooklyn Eagle-ului” a scris că greșelile ei sunt suspendate de limitele manifestate în dezvoltarea sa. Răspunsul lui Helen a fost: „La acea vreme, complimentele pe care mi le-a făcut au fost foarte generoase încât mă rușinez când îmi amintesc de ele. Dar acum când m-am afirmat pentru socialism, el îmi amintește în public că sunt oarbă și surdă și în special pasibilă de greșeli. Eu trebuie să fi involuat de atâția ani de când îl cunosc. Oh! ce ridicol: Brooklyn Eagle! Domeniul social în materie de dizabilități de vedere și auz justifică un sistem de toleranță, un sistem care este cauza surzeniei și orbirii fizice și care încercăm să-l prevenim”. Helen Keller s-a alăturat grupului „Industrial Workers of the World” în 1912, spunând că „socialismul parlamentar s-a scufundat în mlaștina politică”. Ea a motivat că a activat în acest grup deoarece era preocupată de probleme legate de orbire și alte dizabilități: „Am fost numită în comisia care efectuează investigații legate de orbire. Pentru prima dată, eu, care am crezut că orbirea este o nenorocire dincolo de controlul uman, am constatat că această afecțiune a fost prea mult adaptată la condițiile industriale greșite, adesea cauzate de egoism, lăcomie etc. Am constatat că sărăcia le-a condus pe femei la o viață de rușine care s-a finalizat prin orbire”. În 1913 a publicat un volum de eseuri despre socialism intitulat Out of the Dark. Prietenia dintre Anne și Helen a continuat mult timp după ce aceasta i-a fost profesoară. Helen și Anne au călătorit în peste 39 de țări, efectuand mai multe călătorii în Japonia. Anne s-a căsătorit cu John Macy în 1905, iar starea ei de sănătate a început să se înrăutățească în 1914. Polly Thompson a fost angajată pentru a avea grijă de casă. Polly Thompson era o tânără femeie originară din Scoția care nu avea experiență în probleme legate de auz și văz. Ea a progresat în munca de secretariat, și în cele din urmă a devenit prietena lui Helen Keller. În 1915 Helen și George Kessler au fondat „The Helen Keller International (HKI) organization”. Această organizație era menită să facă cercetari în probleme legate de vedere, sănătate și nutriție. În 1920 a ajutat la „the American Civil Liberties Union (ACLU)”. În 1927 a publicat My Religion și a reeditat Light in my Darkness. Aceasta susține învățăturile lui Emanuel Swedenborg. După ce Anne a murit în 1936, Helen și Polly s-au mutat în Connecticut. Ele au călătorit în lumea largă strângând fonduri pentru nevăzători. Cand ea a vizitat Prefectura Akita din Japonia în iulie 1937, Helen a întrebat de Hachikō, faimosul câine care a murit în 1935. Ea i-a mărturisit unui japonez că și-ar dori un câine din rasa Akita și i-a fost dat unul timp de o lună cu numele Kamikaze-go. Helen Keller a fost cea care a introdus rasa Akita în Statele Unite prin intermediul celor doi câini. S-au organizat spectacole canine dar astfel de activități au fost sistate după al doilea razboi mondial. Helen a scris în jurnalul Akita: „Dacă a existat vreodată un înger îmbrăcat în blană, acela a fost Kamikaze-go. Știu că niciodată nu mă voi simți mai sensibilă pentru orice alte animale de companie. Câinele Akita are toate calitățile pentru mine: este blând, prietenos și de încredere”. Polly Thompson a avut un accident vascular cerebral în 1957, în urma căruia nu și-a revenit complet, și astfel că a murit în 1960. Winnie Corbally, o asistentă care a avut grijă de Polly în 1957, a fost după moartea acesteia însoțitorul lui Helen pentru tot restul vieții. Helen a devenit o difuzoare și o autoare cu un renume mondial. Ea ne este amintită ca o sprijinitoare a persoanelor cu handicap. Ea a fost o pacifistă, un opozant a lui Wilson, etc. Din 1961 Helen Keller își petrece ultimii ani de viață în casa sa. Președintele Lyndon B. Johnson i-a acordat lui Helen Keller „The Presidential Medal of Freedom” una dintre cele mai înalte onoruri civile din Statele Unite. În 1965 a fost aleasă pentru „The Women’s Hall of Fame at the New York World’s Fair.” Helen Keller și-a dedicat o mare parte din viața ei mai târziu pentru strângerea de fonduri pentru „Fundația Americană pentru Orbi”. După o hemoragie cerebrală ea se retrage din viața publică. Helen Keller moare în timpul somnului în anul 1968. Slujba a fost ținută în onoarea sa la Catedrala Națională din Washington iar cenușa ei a fost depusă alături de prietenele ei, Anne Sullivan și Polly Tompson. [modificare]Opere În total Helen Keller a scris 12 cărți. Calea mea din întuneric Invățătoarea și prietena mea Anne Sullivan Lumea mea Religia mea(sursa Wikipedia)

http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/familie-copii-anchete-si-dosar/psihopedagogia-speciala-o-mare-multumire-sufleteasca-1315696

http://www.surdocecitate.ro/

Helen keller

De vazut

SURDOCECITATEA este o deficiență gravă, multisenzorială (combinație de deficiențe de văz și de auz), de cele mai multe ori asociată și cu alte tipuri de deficiențe. SURDOCECITATEA cauzează dificultăţi majore în sfera comunicării, a accesului la informaţie, orientare şi mobilitate. Categorii de surdocecitate/deficiențe senzoriale multiple (DSM): 1. deficienţă de auz şi deficienţă de vedere congenitale sau dobândite în copilăria mică - SURDOCECITATE; 2. deficienţă de auz congenitală, deficienţă de vedere dobândită - SURDOCECITATE; 3. deficienţă de vedere congenitală, deficienţă de auz dobândită - SURDOCECITATE; 4. deficienţă de auz şi deficienţă de vedere dobândite - SURDOCECITATE; 5. copii cu deficienţă de vedere congenitală sau dobândită care prezintă deficienţe asociate, precum dificultăţi de învăţare, de comunicare şi deficienţe fizice - DEFICIENȚE SENZORIALE MULTIPLE (DSM); 6. copii cu deficienţă auditivă, care prezintă deficienţe asociate - DEFICIENȚE SENZORIALE MULTIPLE (DSM).